Victoria Friedmansky

Website Contact the business

Victoria Friedmansky Cultura este tot ceea ce rămâne în om când el a uitat tot!

16/10/2026

Uneori, dintr-o idee se naște un proiect. Alteori, dintr-o experiență înțelegi că ai nevoie să construiești ceva mai mare, mai profund și mai aproape de ceea ce crezi cu adevărat.

În primăvara acestui an, împreună cu Alice, Ciprian și Alexandra, am pus bazele conceptului Menopauza360. Povestea începuse încă din decembrie, când Alexandra m-a abordat pentru că își dorea să ducă mai departe un eveniment dedicat femeilor, organizat la clinica unde lucra. Avea nevoie de experiență, de idei și de o echipă.

Am crezut în potențialul acestei idei și am contribuit, alături de Alice și Ciprian Gospodin, la dezvoltarea ei. Evenimentul „Perimenopauza – Ce nu ți-a spus nimeni” a fost unul reușit, în care multe femei s-au regăsit.

Între timp, viața mea a fost aglomerată, cu multe provocări și priorități care au avut nevoie de toată energia mea. Acum am reușit, în sfârșit, să-mi acord puțin timp pentru a aprofunda lucrurile, pentru a analiza și pentru a înțelege mai bine ce îmi doresc să construiesc.

Și am realizat că perspectiva mea este mai largă. Că povestea femeii după 40 de ani nu se rezumă la perimenopauză sau menopauză. Este despre mult mai mult: sănătate, echilibru, maturitate, conștientizare, redescoperire și curajul de a începe din nou.

Așa a prins contur .

Un concept nou, cu o identitate proprie, care pornește de la o convingere în care cred tot mai mult: femeia nu încetează să se transforme după 40 de ani. Dimpotrivă, poate fi momentul în care începe să se descopere cu adevărat, să-și regândească prioritățile și să-și dea voie să fie altfel.

În aprilie am împlinit 40 de ani. Poate că și acest prag m-a făcut să privesc lucrurile diferit. Știu doar că proiectul acesta a crescut în mine și că simt că trebuie să-i dau viață.

este încă la început. Echipa nu este definitivată și urmează să mă întâlnesc cu oameni dragi, oameni în care cred, cărora vreau să le povestesc despre această viziune și alături de care mi-ar plăcea să construiesc.

Pentru că am învățat, poate mai mult ca oricând, că ideile au valoare, dar oamenii și echipa fac diferența. Iar lucrurile în care credem cu adevărat merită construite cu răbdare, asumare și autenticitate.

Nu am toate răspunsurile. Dar știu că vreau să merg mai departe cu această idee.

. Pentru că după 40 de ani nu este prea târziu să începi ceva nou. Poate că abia atunci începi să știi cu adevărat ce vrei.

Berceni Arena: "Suntem gata să începem ediția a 6-a a celui mai așteptat program de la Berceni Arena: Creștem Campioni! ...
01/10/2026

Berceni Arena: "Suntem gata să începem ediția a 6-a a celui mai așteptat program de la Berceni Arena: Creștem Campioni! 🏁

⛸️⛸️ O nouă serie de mici sportivi va fi inițiată în tainele patinajului de către antrenori profesioniști, gratuit, timp de 8 sesiuni de antrenament, care se vor desfășura în fiecare weekend.

🔜 Perioada de înscriere este 4 octombrie, ora 08:00 – 11 octombrie, ora 20:00.

Candidații admiși vor începe antrenamentele începând cu:
📅 17 octombrie, sâmbătă – grupa 1
📅 18 octombrie, duminică – grupa 2

❗️Programul se adresează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, care au domiciliul sau reședința în Sectorul 4 și care NU au mai participat anterior la nicio ediție a programului.

ℹ️ Înscrierea se va face exclusiv prin platforma disponibilă pe site-ul oficial www.berceniarena.ro, unde veți încărca următoarele documente valabile:

✅ Copie a actului de identitate al părintelui/tutorelui legal;
✅ Copie a certificatului de naștere al minorului înscris în program;
✅ Dovada domiciliului în Sectorul 4: carte de identitate cu domiciliul în Sectorul 4, viză de flotant valabilă pentru Sectorul 4 sau alt document doveditor;
✅ Adeverință medicală valabilă.
Pentru validarea înscrierii, este obligatorie bifarea electronică a următoarelor acorduri:
▶️ Declarația de asumare a responsabilității și a riscurilor privind accesul în incinta patinoarului Berceni Arena;
▶️ Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR);
▶️ Regulamentul de desfășurare a programului „Creștem Campioni”.

📍 Dosarele depuse pe site în perioada de înscriere vor fi atent selecționate, iar admiterea în program se va face pe criteriul eligibilității, în ordinea înscrierilor și în limita celor 250 de locuri disponibile.

Platforma de înscrieri se va închide automat în momentul ocupării celor 250 de locuri disponibile.
Dosarele incomplete, cele care conțin documente nevalabile sau cele transmise prin orice alt canal decât platforma unică disponibilă pe site-ul www.berceniarena.ro vor fi considerate invalide și descalificate.

Gheața își așteaptă noua generație de campioni! 🏆
Creștem sportivi, creștem visuri, creștem campioni! 🏆"

25/09/2026
Tic-Tac!Începe numărătoarea inversă pentru Arena Elevilor 2026!www.arenaelevilor.ro
17/09/2026

Tic-Tac!
Începe numărătoarea inversă pentru Arena Elevilor 2026!

www.arenaelevilor.ro

Muncă... proiecte... realizări
18/06/2026

Muncă... proiecte... realizări

Știți că vorbesc mult despre familie, despre copii, despre proiecte, despre vacanțe și despre oamenii care îmi fac viața...
06/06/2026

Știți că vorbesc mult despre familie, despre copii, despre proiecte, despre vacanțe și despre oamenii care îmi fac viața mai frumoasă. Dar mai rar despre locul în care îmi petrec o mare parte din timp și despre oamenii alături de care construiesc, zi de zi, lucruri care ajung să fie văzute de mii de oameni.

Poza aceasta a fost făcută de 1 Iunie. O fotografie simplă, cu zâmbete, tricouri albe și multă energie bună. Dar, la o săptămână distanță, simt că merită să vă spun câteva cuvinte despre oamenii din spatele ei.

Aceasta este o parte din echipa Agenția Națională pentru Sport! O mână de oameni care organizează evenimente, caută soluții, aleargă între ședințe, telefoane, terenuri de sport, autorizații, liste, probleme și termene limită. Oameni care de multe ori apar doar în fundal, pentru că în față trebuie să fie sportivii, copiii, federațiile, cluburile, competițiile și bucuria participanților și a rezultatelor!

Mulți văd doar rezultatul final. O scenă montată, un eveniment reușit, copii care se distrează, sportivi care fac demonstrații, sponsori și parteneri, sau o zi frumoasă petrecută împreună. Mai puțini văd câte telefoane sunt date, câte planuri se schimbă peste noapte, câte probleme trebuie rezolvate înainte ca totul să pară simplu!

Bunica mea Tafita spunea mereu: „E ușor să vorbești, greu e să faci! Și dacă e nevoie, să faci și din rahat bici.” Mi-a rămas în minte expresia asta pentru că descrie perfect multe dintre zilele noastre. Când resursele nu sunt niciodată suficiente, când timpul este prea scurt și când apar situații neprevăzute la fiecare pas, găsești soluții, improvizezi, te adaptezi și mergi mai departe.

Nu suntem perfecți. Ne mai supărăm, ne mai contrazicem, ne mai obosim. Dar atunci când trebuie să facem treabă, fiecare își găsește locul și pune umărul. Iar asta face diferența! ;) 😉

Astăzi am simțit nevoia să îi scot puțin din culise și să le spun public un lucru simplu: mulțumesc! Pentru munca pe care nu o vede nimeni, pentru orele suplimentare care nu apar în poze, pentru răbdare, pentru implicare și pentru faptul că, de cele mai multe ori, reușiți împreună să transformați niște idei în evenimente care aduc bucurie oamenilor!

În spatele fiecărui eveniment reușit există o echipă. Iar eu am norocul să fac parte din una de la sport. ❤️🏆🇷🇴

🏃‍♀️⚽🎯 Agenția Națională pentru Sport organizează „Ziua Copiilor Sportivi” – Mișcare, Joacă, Prietenie! Pe 1 iunie 2026,...
22/05/2026

🏃‍♀️⚽🎯 Agenția Națională pentru Sport organizează „Ziua Copiilor Sportivi” – Mișcare, Joacă, Prietenie!

Pe 1 iunie 2026, Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” devine locul unde copiii descoperă bucuria sportului, energia jocului și spiritul de echipă! 💙

Agenția Națională pentru Sport, alături de partenerii săi, organizează un eveniment dedicat copiilor și familiilor, cu demonstrații sportive, activități interactive și multă distracție alături de federațiile și organizațiile sportive participante.

✨ Copiii vor avea parte de:
🏅 premii și surprize
📘 un pașaport sportiv special, pe care îl vor completa participând la activitățile și provocările sportive pregătite în cadrul evenimentului!

Evenimentul se va desfășura cu participarea a peste 37 de federații și organizații sportive:

🏐 Volei
🧭 Orientare
🏉 Rugby
♟️ Șah
🏓 Tenis de masă
🏹 Tir cu arcul
🤺 Scrimă
🏃 Atletism
🥋 Kempo
🥋 Judo
🥊 Box
🏋️ Haltere
🤸 Gimnastică
🚴 Ciclism
🎀 Gimnastică Ritmică
🤝 Sportul pentru Toți
🏑 Oină
🏀 Baschet
🤾 Handbal
🏎‍🟀 Automobilism Sportiv
🔤 Scrabble
🥋 Arte Marțiale
🥋 Karate WUKF
🥋 Karate Kyokushin-IKO 2
🛷 Bob și Sanie
⚽ Fotbal
🏸 Badminton
🤼 Lupte
⚽ Minifotbal
🚣 Canotaj
💪 Culturism și Fitness
🎾 Tenis
⚽ Fotbal Tenis
🎯 Ai***ft
⚽ Padbol
🃏 Bridge
♿ Comitetul Național Paralimpic

📍 Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”
🕙 10:00 – 14:00
📅 1 iunie 2026

Vă așteptăm să celebrăm împreună copilăria prin sport, energie și zâmbete! 🌈💪

Address

Cluj-Napoca

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Victoria Friedmansky posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Victoria Friedmansky:

Shortcuts

Share

Category